Pentru iubitorii de lapte de soia si produse de soia nefermentate, am o veste proasta. De ceva ani buni incoace, au tot aparut articole in lant urmate de studii dezvoltate, care dezvaluiau lumii ca soia modificata genetic cat si cea nemodificata genetic (din pacate aproape pe cale de disparitie) si mai ales nefermentata creaza destul de mari probleme celor care au deja dezechilibre hormonale, si nu numai lor.
Introducerea în cultură în 1998 a unor varietăţi de soia modificată genetic a atras atenţia agricultorilor. Astfel, au fost cultivate 14 varietăţi de soia modificată genetic până în 2006. Dacă în 2004 au fost înfiinţate 5.523 de hectare cu soia modificată genetic, în 2006 numărul lor crescuse la 137.275,5 hectare. [Sursa]
Fiecare român, vrând-nevrând consumă, pentru că ponderea culturilor modificate genetic în lume este atât de mare, încât nu poate scăpa necontaminat nici un produs. E vorba de furajele care se produc în general pe proteină modificată genetic, importată din SUA, Argentina, Brazilia”, explică el.
Teoria este contrazisă însă de preşedintele organizaţiei ecologiste Agent Green, Gabriel Păun. El e convins că magazinele din România sunt “curate” şi nu comercializează produse bazate pe OMG-uri.
“Sondajele de opinie arată că 82% dintre români doresc interzicerea OMG-urilor şi investigaţiile noastre la rafturi, dar şi angajamentele marilor retaileri din România arată că în acest moment nu există nici un aliment modificat genetic sau care să conţină organisme modificate genetic în România”, spune Gabriel Păun. Parlamentul European a stabilit recent ca fiecare stat membru să decidă singur dacă va cultiva sau nu organisme modificate genetic. [Sursa]
Copiilor in special, nu trebuie sa li se dea produse de soia si in special lapte de soia si veti vedea in video-urile de mai sus, in care Sally Fallon, unul dintre cei mai de seama food experts din USA, sustine ca produsele de soia trebuie evitate. O alternativa extrem de sanatoasa ar fi laptele de migdale/nuci/susan/canepa/orez care nu trebuie fierte si pot fi consumate fara probleme.
Migdalele/Susanul au un continut mare de calciu magneziu, vitamina E si antioxidanti, avand capacitate ridicata de a lupta impotriva cancerului. Douasprezece migdale/zi scad vizibil colesterolul, si pe langa proteine si importante minerale ca magneziu, fosfor si zinc, mai beneficiem si de o portie superba de calciu. Da, 20 migdale/zi sunt echivalentul unui sfert de pahar mare de lapte. Mai multe amanunte despre migdale care va vor uimi peste masura puteti citi aici.
Intorcandu-ne la soia, stiu ca multi producatori sustin ca soia folosita este nemodificata genetic, cat oare din asta este adevarat? Nu uitati ca 99% din soia de pe piata lumii este modificata genetic si are de asemenea contaminarea cea mai mare de pesticide. Orice produs de soia, gen granule, snitele, cuburi, lapte de soia sunt in discutie, exceptand intr-o masura pe cele fermentate, ca si tofu, tempeh, miso si sosul de soia. Dar totusi si in acestea fermentate exista anti-nutrienti sau anti-enzime? Acesti compusi pot fi redusi prin fermentare, dar nu complet eliminati. Am tradus o parte din articol de la urmatoarea sursa 1, scrisa de doctorii Sally Fallon & Mary G. Enig, Ph.D., cat si de la aceasta sursa.
De asemenea vizionati acest video, din 2009, in care un medic isi spune parerea cat si acesta. Sursele sunt din diferiti ani, unii medici sustin cercetarile, altii nu, de fapt ca si in ziua de azi. Dar ce m-a uimit pe mine cel mai mult, a fost ca toate cercetarile au luat amploare atunci cand in Romania de abia au inceput sa introduca produsele din soia care inca de pe atunci erau modificate genetic.
- 99% din soia de pe piata lumii este modificata genetic, si are de asemenea contaminarea cea mai mare de pesticide.
- Fitoestrogenul se afla in cantitate mare in produsele de soia. Soia modificata genetic are estrogen, care este un factor cancerigen.
- Consumul de soia duc la nasterea bebelusilor cu malformatii. [Sursa]
- Chinezii nu consuma soia ca hrana nefermentata din cauza continutului mare de toxine naturale.
- Soia contine haemaglutinin, o substanta care ajuta la inchegare si aceasta afecteaza celulele rosii coagulandu-le.
- Produsele din soia modificata genetic contin exagerat de mult aluminiu, care este toxic pentru sistemul nervos si rinichi.
Si articolul mai continua pe inca 2 pagini, insa va las pe dvs. sa-l aprofundati pana la capat, plus alte surse precum aceasta de pe internet, cat si multe alte video-uri recente pe care le puteti gasi pe YouTube. In orice caz, cred ca puteti aprecia nevoia de a reduce aportul de soia din alimentatia dumneavoastra, deoarece contine elemente bune intr-o masura, dar care combinate cu pesticidele, mutatiile genetice si poluarea din jur, transforma orice produs din soia intr-un ingredient nu tocmai sanatos pentru omenire.










Foarte interesant dar ma mira faptul ca majoritatea vegetarienilor cu, care am vorbit au spus ca este foarte buna. Tu mi-ai mai spus despre soia. Mi se pare prea…nu stiu, prea dur.
Si zice sa mancam sanatos. Presupun ca e mai sanatoasa sia decat carnea. Numai stiu.
Nashpa ca, chiar imi place soia.
Oricum de cand mi-ai zis tu n-am mai folosit insa ma mira faptul cum de specialistii nostri din Romania nu au descoperit. Mi-am cumparat o carte vegana si foarte multe retete au la baza soia.
Adevarul este ca si daca te misti pe internet si esti in preajma celor care mananca din ce in ce mai sanatos, aflii mereu lucruri noi pe care ulterior le poti aprofunda daca ti se par interesante. Fiecare face insa in functie de cum simte, si sa ne pazeasca Dumnezeu de alte complicatii. Oricum la cati factori de poluare suntem expusi, foarte multi exteriori dar si interiori, ma mir ca mai existam.
Si eu care tocmai mi-am facut provizi importante de toate felurile din soia (lapte, tofu, snitele, granule, seminte etc); asta tocmai pentru ca m-am hotarat sa stau departe de proteina animala o vreme (probl la sani, culmea!). Vad ca toate drumurile duc la tratament chirurgical. Off…
Imi pare rau draga mea. Daca ai ceva probleme la sani cu noduli, cataplasmele cu pamant galben ajuta enorm alaturi de o alimtentatie bogata in vlastari de plante 60%, suc verde zilnic, cat mai putina mancare gatita si grasa, etc. Am o cunostinta caruia trebuie sa extirpeze sanul si s-a opus, incepand tratamentul cu pamant galben si o dieta bazata pe multe verdeturi si singura s-a vindecat de cancer la san. Deci se poate.
Servus Ligia, soia pe care o consumam noi este un fruct dar te intreb daca ai aflat si despre soia germinata (verde) ceva informatii; contine aceleasi elemente nebenefice pt organism? multumesc mult
Buna Daniela, cred ca nu ti-am raspuns. Soia germinata eu una n-o consum si nici n-am auzit ca se poate consuma. O sa te rog frumos sa faci o cautare la Google si sigur vor aparea rezultate. Numai bine!
mai este si lapte orez, nu stiu daca e sanatos, dar eu am baut cateva luni si mi s-a parut ok. poate stiti voi mai multe si despre acest lapte de orez si ne spuneti si noua.
Cristian, laptele de migdale este foarte sanatos daca este facut din orez brun, si ai reteta aici. Daca vrei sa obtii un lapte alb, atunci numai adaugi scortisoara ci doar putina vanilie.
Dar de unde putem gasi pamant galben ? Am dat un search pe google si nu am gasit nici un rezultat relevant. Este cumva argila ?
Buna Alexa, ar putea fi argila galbena insa nu stiu daca exista de vanzare. Daca chiar ai nevoie in cantitati mari, ai putea vorbi cu cineva de la tara sa-ti aduca jumatate de sac, fiindca se gaseste in natura. Ti-as da eu daca ai fi din zona mea, fiindca la noi se gaseste pe un deal aici. Stiu fiindca am avut nevoie pentru sobele teracote si de asta
Exista si argila galbena la plafare…dar cred ca poti incerca cu orice fel de argila, din tara noastra.(cel putin intre timp)
Ligia ai primit un mail de la un medic specialist. De ce nu il publici? I-ai raspuns doar la mail dar informatiile pe care ti le-a trimis nu le-ai afisat pe site. Nu crezi ca ar fi cazul sa postezi atat parerile pro cat si cele contra daca vrei sa informezi corect oamenii asa cum spui? Poate ca informatiile pe care le-ai postat initial pe site despre cat de nociva e soia nu sunt corecte, nu din vina ta ci pentru ca au fost luate in considerare doar studiile ce le conveneau autorilor.
Relu, o sa te rog sa recitesti articolul sa vezi ca este modificat, insa ceea ce am sustinut, tot nu cade
Din pacate chiar si sursele care sustin ca detin soia nemodificata genetic nu prezinta o garantie 100%. Chiar si d-nii doctori de la care am primit emails, sustineau cele spuse de mine referitor la soia modificata genetic. Oricum fiecare este liber sa creada, sa faca si sa actioneze asa cum crede.
Acum 10 ani,cand am renuntat definitiv la carne si produsele din carne,produsele din soia (pate,parizer,snitele si cuburi,lapte,etc) erau eficiente….aku,insa produsele sunt
“modificate” si, si-au diminuat beneficitatea!….acum sunt pe cale sa renunt si la lactate (desi nu consum de f mult timp lapte proaspat,care e daunator sanatatii adultilor)…Prefer cruditatile si ma simt ok,desi am totusi balonari inexplicabile…ooff!
Buna Manu, si felicitari pentru toate realizarile tale. In legatura cu cruditatile, mare grija la combinari fiindca asta poate produce balonari si stari de inconfort. Sanatate multa!
Da asa e fiecare e liber sa faca asa cum crede dar prin intermediul celor postate pe site tu esti un fel de formator de opinie. Oamenii citesc ce scrie pe site si iti acorda increderea considerandu-te bine documentata. Asta te face mult mai responsabila pentru cele postate asa ca simpla precizare “fiecare e liber sa faca ce vrea” nu e chiar de ajuns.
Relu draga, eu ceea ce am scris mai sus cred si fiind site-ul personal pot sa scriu despre lucrurile in care cred. Oricum indiferent de ce as scrie, lumea tot face cum crede si considera ca este bine si asta s-a dovedit de exagerat de multe ori. Si da, am dreptul sa scriu “fiecare face cum crede ca este bine” fiindca oricum asta se va intampla indiferent de ce as spune, si nu o vad ca pe o propozitie iresponsabila.
Mie-mi place mult laptele de soia. Pateurile sau alte preparate din soia nu-mi plac. Acum mă gândesc cu ce să înlocuiesc laptele. Nu cred că există gata de cumpărat lapte de migdale, cel puţin eu nu am văzut. Iar dimineaţa, înainte să plec, chiar nu am timp să-mi prepar. Şi lăsat peste noapte nu-mi place. Vara asta am consumat numai sucuri de fructe proaspete, dar din toamnă habar n-am.
Draga mea, doar sa ai grija ce fel de lapte de soia cumperi, in asa fel incat sa fie din soia nemodificata genetic. Am vazut de asemenea lapte de migdale dar si de orez, in Carrefour, Metro, Real, Kaufland. Sucurile de fructe proaspete sunt bune insa nu in cantitati mari, deoarece contin mai mult zahar decat este normal pentru niste fructe. Nu se pot compara cu fructele de acum 50 de ani cu cele de acum. In majoritate toate fructele de pe piata, sunt culese si de verzi, si coapte de multe ori ori artificial sau pur si simplu. Tot ce este cules in stare necoapta nu este tocmai sanatos.
ok, mersic! Eu chiar n-am văzut de migdale nici în Carrefour, nici în Kaufland. Iar în restul nu merg. O să mă mai uit.
Telemea de soia este din belsug sub sigla AE.Lapte de soia si telemea,iaurt i-ti poti face cu soia boabe de la magazinele naturiste ca scrie pe ea ca nu-i modificata genetic.Poti folosi tofu cubulete coapte in loc de carne in tot felul de amestecuri.Daca folosesti o lingurita de faina de soia fara hoaspe(cand faci laptele sau (si) tofu,pt a nu se taia maioneza,nu patesti nimic din atata mai ales ca se consuma de-a lungul a cateva zile.Asa ca se poate consuma linistit soia fara probleme.Trebuie doar sa fii selectiv.Sa stii cu ce lucrezi.Eu nu as renunta la ea,mai ales ca e o branza care nu are colesterol si e si incadrata ca bazica.Pateuri se pot face linistit si cu tofu,mai adaugi doar niste ulei presat la rece,ceva marar,faina de ardei dulce inmuiata in putin suc de lamaie,o cantitate mica de mujdei de usturoi,putina vegeta din legume fara glutamat,putina drojdie inactiva si faina de hribe,mixezi si ai rezolvat cu pateul.
nu e corect “am decat 5 lei”, “are decat un procent mic”, chiar daca sudistii folosesc uneori aceasta exprimare. corect este “nu am decat 5 lei” sau “am doar 5 lei”. altfel, cam suna a limbaj de “bug mafia” sau “la familia”…
Da, e adevarat. Si pe mine ma deranjeaza aceasta exprimare….
Multe informatii de aici necesita upgrade….cineva a cules suficiente date actualizate pro soia http://altamedicina.com/soia-planta-minune-conferinta-video/
Din pacate Romania nu detine sau nu vrea sa elibereze toate informatiile recente si cred din tot sufletul ca 99% din toata soia din lume e modificata genetic. Procesul de introducere a acestui aliment modificat genetic a intervenit pe piata lumii si a Romaniei, cu mult timp, chiar inainte de inceperea la noi a campaniei pro soia. Dar, fiecare pastreaza sau indeparteaza informatiile care apar pe parcurs in functie de capacitatea de filtrare, de acceptare si de intelegere.
REFERITOR LA SOIA,TOT CE POT SA VA SPUN ESTE CA LIGIA ARE DREPTATE.AM CONSUMAT PRODUSE DIN SOIA BIO IN ULTIMELE APROX 6 LUNI PT CA DOREAM SA RENUNT LA PROTEINA ANIMALA SI AM AVUT O SURPRIZA TARE NEPLACUTA LEGATA DE SANATATE SI NU POATE FI DECAT SOIA CAUZA PT CA AM RENUNTAT LA CARNE,LACTATE ETC PE PERIOADA SUS MENTIONATA,CONSUMAND DOAR LEGUME SI PRODUSE DE SOIA..