Emisiunea "Ligia's Kitchen" · Retete fara foc

Ligia’s Kitchen: Spaghetti din dovlecei

In sfarsit i-a venit randul mult asteptatei retete de spaghetti din dovlecei, zucchini sau castraveti! Episodul numarul 17 este dedicat celor care au indragit pana acum aceasta reteta plina de savoare. Anul trecut am postat o varianta diferita, insa acum va prezint cea mai simpla reteta de spaghetti raw, sanatoasa si plina de arome! Reteta a fost prezentata de asemenea in premiera la ProTV, in 2010 la emisiunea Ce Se Intampla, Doctore?

Spaghetti raw din dovlecei

  • Porții: 3-5
  • Dificultate: easy
  • Imprimare

Ingrediente:

Spaghetti vegetale:
  • 3-4 dovlecei curatati de coaja (ca sa nu fie amari)
  • sau 2-3 castraveti
Sosul de rosii:
  • 3-4 rosii coapte
  • ¼ lingurita mix de condimente
  • 1 catel de usturoi
  • ½ lingurita de cimbru
  • 30 g caju raw
  • 3-4 rosii uscate la soare pastrate in  ulei (va schimba radical gustul sosului)
  • ½ lingurita ulei presat la rece (gustati-l sa nu fie amar)
  • patrunjel dupa gust
  • marar dupa gust
  • sare fara iod, dupa gust
  • 100 ml apa filtrata

Instructiuni:

Dovleceii se vor face spaghetti folosindu-se masina de facut spaghetti sau o ustensila de curatat cartofii. Vom pregati sosul, adaugand toate ingredientele in blender pana la omogenizare aproape completa. Iar la final vom adauga sosul peste „pastele” noastre din dovlecei. Vom lasa 5 minute la patruns si le vom consuma imediat.

Pastrare:

Se consuma ideal proaspete, insa daca v-au ramas, puteti sa le asezati intr-un recipient de sticla cu capac si sa le serviti dupa cel mult 1-2h.
  • Pentru  retete sanatoase, consultati Cartea mea de bucate online care cuprinde peste 300 de retete.
  • Daca doriti sa descoperiti si mai multe retete si sfaturi utile, va invit sa achizitionati cele 8 carti tiparite pe care le-am scris pana in prezent, care pot fi gasite in majoritatea librariile din tara, la Raw Vegan Mall cu autograf, in supermarket-uri si la toate librariile mari online, precum eMagLibris, Carturesti etc. Cartile pot fi livrate si international de catre magazinul Carturesti.
  • Toate cartile cu retete si sfaturi sunt dedicate in special celor care au o alimentatie traditionala, din dorinta de a ii ajuta sa isi imbunatateasca calitatea vietii, fara sa fie obligati sa renunte la obiceiurile alimentare initiale.

37 de gânduri despre „Ligia’s Kitchen: Spaghetti din dovlecei

  1. Minunat!
    Eu o sa fac reteta cu castraveti. As pune busuioc in loc de cimbru, pentru o nota mai mediteraneana si as adauga in spaghete seminte si bucati de ciuperci crude. Cred ca in sos ar merge si drojdie inactiva (sa aiba iz de branzica).
    Cine nu are masina de spaghette, banuiesc ca poate sa faca tagliatelle cu aparatul de curatat zarzavaturi.
    Multumesc pentru idee, Ligia!

    Apreciat de 1 persoană

  2. De mult timp vreau sa mananc dovlecei, si tot nu am stiu cum sa-i fac. Desi mananc si „denaturat”, incerc pe cat posibil sa gasesc retete in care legumele sa ramana crude, asadar reteta asta a venit la fix. O voi incerca. Am sa incerc sa dau forma spaghetelor cu un curatator de cartofi, vor iesi de fapt taitei, insa ideea de baza se va pastra. Multumesc! Iti spun daca a iesit si cum mi-a placut.

    Apreciază

      1. Am tot zis ca le incerc, insa tot cred ca firele mai subtiri precum spaghetele, se patrund mai bine in sosul de rosii sau de ardei si in felul acesta gusturile se imbina mai rapid.

        Apreciază

  3. am vazut in treacat cand gusta oana cuzino la csid si-ti lauda spaghetele. totodata, am vizionat reteta si pe youtube, in varianta doamnei care a scris raw food made easy, ea ii spunea sosului marinara, dar tot mai mult imi place cum prezinti tu. dar ati facut o greseala tu si sotul tau… la sfarsit, asteptam sa se incheie masa cu scena din ,,doamna si vagabondul,,, stii tu, cand cei doi catelusi mananca aceeasi spagheta 🙂 cred ca mi-ar placea sa postezi retete cate una pe zi, asa de mult imi place cum prezinti! congrats!

    Apreciază

    1. Multumesc Renee! Am fi vrut sa facem scena din „Doamna si vagabondul” insa ne-am gandit totusi sa nu intrecem masura 🙂 fiindca si asa ne „prostim” destul. Iti multumesc inca odata ca-mi esti alaturi si ca iti plac video-urile noastre! E mare lucru sa vedem ca munca noastra e apreciata si mai ales, ca retetele sunt de ajutor gospodinelor harnice!

      Apreciază

  4. multumesc ptr. deshidrator si produse.Abia astept sa le incerc.Dar nu trebuia sa fie si acea folie paraflex cadou la comandarea deshidratorului? multa sanatate.

    Apreciază

    1. Draga mea Raluca,

      Din pacate eu am fost de vina fiindca am precizat pe site, „Promotie valabila pana la epuizarea stocului” si trebuie s-o fi scos de tot inca de luni. Imi cer scuze nu e vina celor care ti-au trimis pachetul.

      Ligia

      Apreciază

  5. In regula. Deocamdata nu-mi trebuie. Aa Ligia mi-au iesit semintele de kale in gradina la mama. Asteptam sa papam salata. Numai bine.

    Apreciază

  6. Le-am incercat si sunt extrem de multumita! Exceptional de bun dovlecelul, ma bucur mult ca l-am descoperit. Ale mele sunt tagliatele nu spaghete, insa rezultatul mi se pare la fel de spectaculos: http/bucatarisme.wordpress.com/2011/05/25/tagliatele-din-dovlecei-cu-sos-picant-de-rosii/

    Apreciază

  7. Ligia draga,
    Dupa multe cercetari, vizionari pe youtube si analize, mi-am comandat varianta (sper ca am ales-o pe cea mai buna) existenta online, caci locuiesc in Canada. Este un Benriner vertical, caci bucataria mea este destul de micuta. Abia astept sa-l incerc!!! Prea ai fost convingatoare in prezentarea video si de mult timp imi doream un astfel de aparat! Te urmaresc cu interes mult si te indragesc tare, tare!!! Sanatate multa!

    Apreciază

    1. Multumesc draga mea! Sper sa te bucuri de aparat fiindca este exceptional. Iti multumesc pentru cuvintele frumoase si te astept mereu cu drag la site.

      Apreciază

  8. Buna Ligia.Am catva intrebari ,daca nu te sacai prea mult :vreau sa comand iarba de grau ,cam cat suc fac din 100g? sunt din Galati e vreo problema? Semintele ptr. paine din mix de seminte din carte trebuie hidratate inainte? Si unde gasesc fulgi de ovaz cruzi si buni ? Tu deshidratezi la 41 grade painicile pana obtii consistenta dorita? Am pus deshidratorul la treaba. Gata ma opresc ,iti multumesc mult ptr.tot ce faci si tineo tot asa.

    Apreciază

    1. Iarba de grau se comanda doar prin curier rapid si in felul acesta o vei avea proaspata. Daca graul este proaspat nu vei avea nevoie decat de o mana sau doua (pline bine) cu iarba de grau pentru o cantitate de 30-40 ml. Daca este prima data cand iti faci acest suc incepi cu cantitati si mai mici de atat. Pregateste-te de un proces de detox insotit de dureri de cap, stari de moleseala si ameteli. Semintele si nucile in general se pun la inmuiat, este ideal insa nu obligatoriu, pentru a trezi enzimele la viata si pentru a ajuta grasimile sa se „desfaca”. Dar… se pot consuma si in stare uscata. Fulgi de ovaz cruzi se gasesc foarte rar in Romania, insa poti face si din fulgi obisnuiti. Toate se dezhidrateaza la 41C, iar painea trebuie sa stea o noapte la uscat. O poti pune la ora 9 seara, pe la 11 o poti intoarce si o poti lasa pana dimineata (urmeaza un video si pe tema asta si va fi mai usor de inteles). Mult succes!

      Apreciază

  9. Buna, Ligia. Intru cat esti raw vegan vei intelege documentarul urmator:
    un film care cu siguranta nu te va lasa indiferent, un film care socheaza dar in acelasi timp te invata secretul vietii sanatoase !!! despre vindecarea unor boli precum cancerul si cele cardiovasculare prin dieta.
    http://www.rainmakerteam.co/video/Foodmatters_ro/foodmatters_ro.html
    Poate l-ai vizionat deja, insa este bine ca toti oamenii sa fie informati.

    PS. Te admir deoarece ai pasiuni frumoase si ai reusit sa le transformi in propriul tau job, un lucru rar intalnit.

    Apreciază

    1. Buna Claudia, si multumesc frumos pentru sugestie. Filmul care mi l-ai recomandat cat si altele le-am vazut imediat cum au aparut pe piata si mi se par adevarate bijuterii. Am plasat din timp in timp, variantele traduse in lb. romana pe Facebook la cat mai multe persoane si grupuri interesate de sanatate. Legat de pasiunea mea pentru raw food, n-o pot numi inca un job fiindca este in mare parte un efort voluntar de a ajuta lumea sa constientizeze importanta cruditatilor si puterea acestora. Bucuria mea este cand vad ca exista schimbari si cat mai multi incearca sa adauge langa mancarea obisnuita, gatita si feluri principale sau prajituri raw. Multumesc inca odata ca-mi esti aproape!

      Apreciază

  10. Ai picat la tanc cu reteta asta tocmai in criza hiperbolizata a castravetilor.Pe cand cea impotriva tuturor fructelor si legumelor crude si apelul la vitaminele sintetice?.E.Colli se spune ca e produsa prin contactul legumelor cu fecalele,balegarul cu care vin in atingere.Dar in livezi de exemplu,pasc turmele de oi,se plimba diverse animale,pasari si evident ca fructele cazute si nu numai vor fi in contact cu acestea.Problema e clasica,trebuie sa speli fructele,legumele inainte de consum si deasemenea sa te speli pe maini inainte de mancare,sa mentii igiena.Daca nu s-ar ingrasa pamantul cu balegar,pamantul ar fi din ce in ce mai de proasta calitate,recoltele mai mici iar populatia ar suferi de foame si hrana ar deveni un lux.Solutia este igiena si nu fuga de cruditati sau cine stie ce dezinfectii ce altereaza calitatea.Ca nu mai vreau germanii,la care s-a gasit aceasta problema de igiena sau rusii sa cumpere castraveti,atata paguba,ne ramane noua o mai mare cantitate si se poate datorita faptului ca este excedent sa scada preturile.Personal consum cu incredere castravetii si legumele noastre.Castravetii doar ii spal bine si elimin coaja(oricum e indigesta) si nu am nici o E.Colli si voi consuma si deacuma inainte cu toata propaganda dusa in media si nici nu ii voi pasteuriza.

    Apreciază

  11. Yammmm chiar o sa incerc si eu aceasta reteta , multumesc Ligia. Am un an de zile de vegetarianism, sunt tare fericita , sper ca atunci cand viata mea nu v-a mai fi pe drumuri…eu fiind mereu cu jobul pe vapoare, yahturi sau alte tari…o sa adopt un stil de viata mult mai apropiat row veganismului 🙂
    Succes in tot ceea ce faci, e minunat !

    Apreciază

    1. Draga mea, ma bucur din suflet ca esti fericita cu noul tau stil de viata. Este extraordinar sa te simti bine in propria piele si mai ales sa vezi ce importanta are mancarea asupra starii tale de bine.
      Referitor la intrebarea ta. Chlorella si Spirulina se pot adauga in orice smoothie, salata, mancare gatita sau preparat raw. Trebuie sa incepi cu doza mica, fiindca este puternica la gust, cam 1/4 lingurita si sa ajungi pana la 2 linguri pe zi. Vei vedea ce schimbari se produc, fiindca se va modifica calitatea pielii, a parului si a unghilor, vei vedea ca sistemul imunitar se va intari si vei simti foarte multa energie. Iti doresc mult succes si tinem legatura!

      Apreciază

      1. Multumesc Ligia, le-am comandat de pe row vegan mall si urmeaza sa le primesc , poate luni…deabea astept .

        Apreciază

  12. Auzi, da’ daca nu avem special kitchen appliances brought from the States b-) cum facem? 😀

    Te pup si te apreciez!!!

    Apreciază

    1. Dupa cum ai vazut, magazinul se gaseste la Raw Vegan Mall care este in Romania. La cererea mea, acest produs a fost adus in Romania. Daca nu crezi ca e necesar sa-l cumperi, poti folosi un decojitor de cartofi sau chiar si o razatoare (va fi mult lichid si trebuie lasati la scurs). Mult succes!

      Apreciază

  13. Duminica am facut spaghte de dovlecei.Delicios!!!! Am adaugat la reteta ta pentru sos de rosii busuioc, si o lingura de migdale macinate. Am facut si parmezanul din nuci si drojdie inactiva. As putea manca zi de zi.
    Multumesc tare mult pentru toate retetele atle.Mi-ar place sa te intalnesc.M-ai inspirat foarte mult.

    Apreciază

      1. De cand am descoperit site-ul tau, citesc in el mereu, sa vad ce mi se potriveste si mie. Astfel am inceput sa beau dimineata lapte de susan, seara imi fac sucuri verzi, mananc tot mai milte salate din verdeturile de primavara si azi am probat aceasta retea: ai dreptate, peste masura de delicioasa. Eu stiam din dovlecei banala reteta dovlecei pane, (care nu ne-a placut niciodata, ), dar aceste spaghete, sunt delicioase.

        Apreciază

  14. HRISTOS A INVIAT !

    Draga Ligia, va doresc, tie, intregii familii, precum si tuturor celor ce citesc aceste randuri, multa sanatate, lumina in suflet si … PASTE FERICIT !

    Caut de ceva timp o masina de facut spaghetti din dovlecei. Nu am vazut aceasta masina la RAW VEGAN MALL si nici in alta parte. Am gasit doar masini de facut spaghetti din aluat. Ai putea sa imi spui de unde pot cumpara ? Multumesc mult !

    Apreciază

  15. bravo Ligia,cred ca m-ai convins si pe mine sa ma alatur acestui stil de hrana…sunt ovo-lacto-vegetariana si sper sa imi fie drumul netezit ….te felicit!

    Apreciază

    1. Sfatul meu este sa pastrezi un procent vegan gatit si scopul tau sa fie: zilnic sa aduci in alimentatia ta un procent cat mai mare de raw food dar diversificat de la zi la zi si plin de multe frunze verzi, pline de clorofila (sursa vietii). Sanatate!

      Apreciază

      1. cu siguranta voi incerca, dat fiind faptul ca am si o problema de sanatate la vezica urinara …si tintesc spre un ph alcalin …multumesc si multa sanatate si tie!

        Apreciază

Comentariile sunt închise