Acum mai bine de 15 de ani in urma, invatam din tratatele naturiste gasite in libraria noastra de acasa, despre plantele medicinale si proprietatile lor. Pe atunci, prin anii ’90, nici nu stiam ce inseamna organic sau bio si cuvantul natural era suficient pentru a defini un produs de calitate. Din pacate in zilele noastre, cand spui natural, nu este suficient, fiindca poate sa insemne ca a fost cules din zone poluate, ceea ce e trist.
Rar in magazinele naturiste pot fi gasite ceaiuri curate, fiindca doar dupa cateva teste ale unor ceaiuri „naturale”, s-a descoperit ca erau culese din zone poluate, gasindu-se pe ele urme de metale grele, pesticide, erbicide sau insecticide, de la culturile din jur.
Ma bucur enorm cand exista producatori responsabili, care aleg sa isi culeaga plantele din zone curate, din paduri sau zone montane, mai putin poluate sau de pe culturile lor certificate bio departe de alte culturi poluate, insa acestia sunt tot mai rari. Cred ca cel mai sigur ar fi sa ne culegem singuri plantele medicinale si comestibile din zone de munte, cat de departe de civilizatie sau din paduri dese.

Descoperă mai multe la Ligia Pop
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.