Retete vegetariene · Viata sustenabila

Paine din muguri de alun fara framantare

Chiar daca mancam putina paine, o avem mereu in casa si mancam la o singura paine si o saptamana intreaga sau chiar mai mult. In trecut am incercat diverse variante de paine cu maia, proces care din cauza timpului disponibil, mi se parea anevoios. Din acest motiv, am ales sa cumparam paine cu maia (pastrata la fermentat cel putin 4 zile) si faceam paine rar in casa. De ce paine cu maia, am scris in acest articol.

Mai jos am sa va prezint o paine mult mai rapida, care implica fermentare simpla, chiar si pentru mai multe zile, fara sa afecteze gustul painii. Se poate face cu faina alba, integrala sau combinata. Cea de mai jos, este o paine in care am folosit cam 20-30% faina din muguri de alun. Am discutat despre faina din muguri de alun aici.

Am folosit aceasta reteta care chiar mi-a placut, fiindca painea a ramas cu o consistenta buna chiar si la 2-3 zile dupa ce am facut-o, indiferent daca am folosit faina din muguri de alun sau faina integrala. Intr-adevar am pastrat-o intr-un servet de in sau saculet de in si in felul acesta am lasat-o sa respire si totodata sa nu se intareasca. N-am facut niciodata paine doar alba precum cea din video, si nu stiu cum iese.

Paine din muguri de alun fara framantare

  • 4 cani de 250 g de faina alba bio
  • 2 cani faina din muguri de alun sau integrala
  • 3 cani de 200 ml de apa calduta
  • 2 lingura drojdie uscata sau maia
  • 2 linguri miere sau zahar brut
  • 2 linguri sare
  • 2 linguri otet de mere

Instructiuni pentru prima zi:

  1. Intr-un bol mare combinam apa calda cu mierea, drojdia sau maiaua matura. O lasam pana bolboroseste, aproximativ 6-8 min.
  2. Intr-un bol mare, adaugam: faina, apa, sarea, otetul si mixul de drojdie/maia. Toate se amesteca cu telul special de aluat (vedeti-l in poza mai jos, este o unealta extraordinara pe care am cumparat-o online). Aluatul trebuie sa fie moale, nu ca un aluat obisnuit.
  3. Lasati-l la crescut 2-3 h sau pana se dubleaza in marime, neaparat intr-un loc cald si fara curenti de aer.
  4. La acest punct puteti face o paine dupa instructiunile de mai jos, sau puteti pune tot aluatul in frigider, intr-o cutie de plastic cu capac (fara BPA), care nu este inchisa etans. Exista cutii care au la capac un punct de aerisire.
  5. Aluatul poate fi pastrat 14 zile in frigider si in acest timp, luati de fiecare data cat este necesar pentru o paine. Gustul nu se schimba chiar daca sta 14 zile, decat daca drojdia/maiaua sau faina nu este de calitate.

Cand doriti sa faceti painea, se procedeaza dupa cum urmeaza:

  1. Am luat jumatate din aluat cu mainile bine infainate, am impachetat-o in patru si am format aluatul in forma unei paini. Nu adaugati faina decat foarte putina sau deloc, fiindca puteti stricati aluatul si painea va deveni ca piatra. Daca aveti mainile bine date cu faina, veti putea lucra usor cu aluatul.
  2. Am rasturnat aluatul intr-un vas Banettone bine dat cu faina – sau in orice forma aveti – si l-am lasat la crescut aprox. 40 min, sau pana s-a dublat in marime.
  3. Oala de fonta se baga la incalzit in cuptor, cu cel putin cu 20 min. inainte de a fi nevoie de ea.
  4. Am pus o folie de copt maro (fara chimicale) pe o suprafata plata si am rasturnat aluatul. Am procedat precum in video-ul de mai sus, adica cu grija am luat aluatul transferat in folia de copt si l-am pus in oala incinsa de fonta. I-am pus capacul si am dat-o la cuptor.
  5. Aproximativ 25 min. se coace cu capacul pus si 10 minute fara capac, pentru a forma crusta. Din experienta va spun ca daca painea este mai mare, necesita o coacere mai indelungata, chiar si pana la 45 min. in prima etapa si inca 30 min. cu capacul dat la o parte.

Nota: daca nu aveti oala de fonta e mai dificil, fiindca painea are nevoie de umiditate. Trebuie adaugat un vas cu apa in cuptor, in timp ce se face painea. Aici gasiti reteta in engleza pentru detalii.

Acesta este telul minune de care va spuneam. Este foarte rigid si special de aluat si de abia l-am gasit online. Faceti o cautare pe Google de tel pentru aluat si vedeti ce iese. Daca nu il gasiti, puteti folosi si o lingura de lemn, insa este mai dificil si trebuie sa va chinuiti putin sa omogenizati aluatul.

Si painea poate arata cam in cele doua poze ale mele sau precum cea din video daca se foloseste in mare parte faina alba. Stiu, o sa-mi spuneti ca e crapata fiindca am incercat sa trasam un fluture 🙂 Nu ma declar specialista in paine cu maia, mai am mult de invatat de aceea nu am asteptari. Cum iese, asa o mancam. Painea de mai jos a fost exceptionala ca si textura si gust si asta conteaza. Intr-adevar am lasat-o mai mult de 14 zile si era cam fermentata, foarte putin acrisoara precum painea cu maia matura.