Retete fara foc

Ciocolata raw vegana cu goji si afine

Va invit la o ciocolata fara oua, zahar si lapte pe care o veti putea manca fara nici un sentiment de vinovatie!

Ciocolata raw vegana cu goji si afine

  • Porții: 10
  • Dificultate: easy
  • Imprimare

Ciocolata cu afine si goji

Ingrediente pentru ciocolata

  • 125 g cacao raw
  • 125 g unt de cocos (sau de cacao)
  • pasta de stafide dupa gust
  • 50 g pudra de roscove raw
  • vanilie naturala

Ingrediente pentru ornat

  • 50 g goji
  • 50 g afine congelate
  • bucati de caju maruntite

Instructiuni

Pasta de stafide se face simplu, procesand in blender 200 g stafide si 100 ml apa filtrata, pana va rezulta o pasta uniforma. Puteti folosi si curmale, insa varianta aceasta este mai accesibila la pret. Daca va ramane, o puteti pastra in frigider, intr-un recipient de sticla cu capac si o puteti folosi pe post de indulcitor la viitoarele retete raw sau la deserturile gatite. Pentru aceasta reteta am folosit aproximativ 130 g de pasta de stafide insa depinde de gusturi.

Untul de cocos se va lasa la topit la temperatura camerei sau puteti lasa recipientul in alt bol cu apa fierbinte. Toate ingredientele se vor amesteca bine, pana ce cacao va fi bine incorporata. Continuati sa amestecati timp 10-15 minute, pana ciocolata devine o glazura uniforma. Secretul ciocolatei raw este timpul cat mai lung de amestecare. Cu cat amestecati mai mult, cu atat gusturile se vor combina mai perfect, ciocolata va deveni mai ferma si isi va pastra forma mai tarziu, chiar daca o veti scoate din congelator.

La acest punct, adica inainte de a turna ciocolata in forme, adaugati in fiecare forma cate 1-2 fructe si bucati de caju. Ciocolata se va turna peste acestea si vom folosi forme mici de gheata, forme de ciocolata sau de prajituri. Se vor da la congelator pana vor deveni complet intarite. Acum depinde si la cat este setat congelatorul nostru, insa la noi dupa 10 minute, deja erau intarite, nu congelate si perfecte de consum.

Ciocolata cu afine si goji

Daca vreti sa faceti aceasta reteta pentru copiii care au pana la 9-10 ani, inlocuiti cacao raw cu pudra de roscove si daca folositi unt de cacao, inlocuiti-l cu untul de cocos, chiar daca untul de cacao contine o cantitate mica de cafeina. Se stie ca pudra cacao folosita sub orice forma in dulciuri, indiferent daca este raw sau obisnuita, energizeaza peste masura copilasii din cauza continutului de cofeina.

Pastrare:

Consumati cate va plac iar pe restul le puteti pastra la congelator pana data viitoare. Eu le-am tinut si in frigider si s-au pastrat foarte bine, insa depinde mult de temperatura la care este setat frigiderul.

  • Ingredientele recomandate mai sus, pot fi gasite la Raw Vegan Mall, plaftorma unde listam produse folosite de noi de la mai multe magazine din intreaga tara.
  • Pentru  retete sanatoase, consultati Cartea mea de bucate online care cuprinde peste 200 de retete.
  • Daca doriti sa descoperiti si mai multe retete si sfaturi utile de nutritie, va invit sa achizitionati cele 8 carti ale mele tiparite pana in prezent (2017), spun asta, fiindca alte 3 sunt in lucru. Daca doriti detalii despre magazinele fizice sau online unde pot fi gasite aceste carti cat si de magazinele care livreaza in Republica Moldova si international, apasati AICI.
  • Toate cartile cu retete si sfaturi sunt dedicate in special celor care au o alimentatie traditionala, din dorinta de a ii ajuta sa isi imbunatateasca calitatea vietii, fara sa fie obligati sa renunte la obiceiurile alimentare initiale.

5 gânduri despre „Ciocolata raw vegana cu goji si afine

  1. Buna ziua an o intrebare untul de cocos e acelasi lucru cu grasimea de cocos folosita pt gatit sau pt sapunul natural? Multumesc

    Apreciază

    1. Buna Mihaela,

      Untul de cocos cred ca este acelasi cu grasimea de cocos. Important e sa fie cat mai naturala posibila, nu de uz cosmetic care este procesata altfel decat cea pentru uz alimentar.

      Cu bine,
      Ligia

      Apreciază

Comentariile sunt închise