Frumusete si intretinere

Retete naturale pentru ingrijirea pielii

Pentru mentinerea si elasticitatea pielii chiar avem nevoie sa nu prea ne incarcam tenul cu toate cremele si solutiile de pe piata, incarcate cu atat de multe chimicale nocive, in primul rand parabeni, coloranti si parfum artificial cat si multe altele, responsabile pe termen lung pentru dereglarile hormonale. Dupa un dus cand ati apelat si la o solutie naturala abraziva, va recomand sa incercati una dintre mastile de mai jos. E bine de retinut, ca dupa fiecare masca, puteti aplica pe tenul curat si uscat cateva picaturi de ulei de masline, avocado, cocos, mango sau alte uleiuri presate la rece, care sunt cu adevarat miraculoase pentru ten.

Masca de mere

  • 1 lingura piure de mere
  • 1 lingura germeni de grau uscati
  • 1 lingura miere netratata termic

Toate se amesteca bine si se aplica pe fata curata si se pastreaza pe fata timp de 10 -15 minute. Se clateste fata si se usuca bland cu un prosop, fara sa frecam tenul violent. Acest mix este bun pentru tonifierea si hidratarea tenului.

Masca de avocado

Aceasta masca combina avocado care este bogat in vitamina E, cu morcovii care sunt bogati in beta-carotene si antioxidanti, argila si mierea care purifica, tonifieaza si catifeleaza tenul. Aceste ingrediente reconstruiesc colagenul pielii si o hranesc in profunzime.

  • 1 avocado zdrobit
  • 1 morcov razuit fin
  • 4 linguri miere lichida
  • 2-3 linguri de argila Algo

Toate se combina intr-un bol si se aplica pe fata, gat si decolteu, pentru 10 – 15 minute. Se clateste cu apa rece si se usuca.

Masca din fulgi ovaz

  • 3 linguri fulgi de ovaz macinati fin
  • 2 linguri miere lichida
  • 1 banana zdrobita bine
  • 3 linguri migdale macinate*

*Daca ati facut un lapte de migdale sau orice nuca, pulpa ramasa este ideala pentru asa ceva. Toate se amesteca pana cand se obtine o pasta si, daca mai este nevoie se pot adauga pudra de fulgi de ovaz macinati. Se aplica pe fata si ten si se pastreaza timp de 5 minute, dupa care se clateste fata cu apa calduta.

Masca pentru inlaturarea grasimii in exces

  • 2 linguri fulgi de ovaz macitati precum faina
  • zeama de la 2 lamai
  • 1 lingura pudra de argila Algo

Se amesteca bine si se aplica pe fata si decolteu. Se lasa sa actioneze timp de 20 min dupa care se spala si se aplica cateva picaturi de ulei presat la rece.

Lichid pentru curatarea tenului

  • 1 varf de cutit drojdie bio
  • 2 linguri de zeama de varza cruda
  • 2 linguri suc din frunze de patrunjel
  • zeama de la jumatate de lamaie

4-6 frunze de varza alba si 1-2 legaturi de patrunjel frunze, se dau printr-un storcator prin presare la rece. Se amesteca toate ingredientele si se aplica pe fata timp de 20 minute. Se clateste cu apa calduta si se sterge bland. Acest lichid ajuta la decolorarea petelor si inlaturarea rezidurilor bine inradicinate in piele.

Metoda radida pentru un ten gras

  • Luati o felie de mar si curatati fiecare particica grasa a tenului.
  • Dupa ce ati stors zeama unei lamai, folositi-o pentru degresarea tenului.
  • Aplicati o masca de argila si apa.
  • Apelati cel putin odata sau de doua ori pe saptamana la cate o sesiune de sauna sau aburi pentru a va curata porii incarcati.

Surse de inspiratie:

http://www.cosmeticsdiary.com/face-mask.htm
http://www.healthrecipes.com/homemade_beauty_recipes.htm
http://www.beautyden.com/beautyrecipes.shtml
http://allnaturalbeauty.us/hbr_hair_skin_body.htm#skin_recipe_bookmark